Diego Simeone este cel care va stabili soarta lui Cristian Săpunaru. Care sunt motivele pentru care rapidistul nu este încă sigur de transferul la Udinese

Diego Simeone este cel care va stabili soarta lui Cristian Săpunaru. Care sunt motivele pentru care rapidistul nu este încă sigur de transferul la Udinese
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Transferul lui Cristian Săpunaru la Udinese nu este încă sigur. Fundașul s-a înțeles cu șefii clubului, însă plecarea sa depinde de salvarea de la retrogradare a clubului Granada, o altă echipă deținută de familia care controlează și pe Udinese
  • În cazul în care Granada va retrograda în Segunda Division, familia Pozzo va muta cei mai importanți fotbaliști de acolo la Watford și la Udinese, iar transferul lui Săpunaru va pica
  • Granada este în acest moment pe primul lor retrogradabil, însă se află la egalitate de puncte cu Deportivo, prima echipă de peste linie

Cristian Săpunaru a pus umărul din plin în 2015 la revirimentul Rapidului, însă ar putea pleca din Giulești fie că echipa lui de suflet se salvează sau nu de la retrogradare. Așa cum a recunoscut chiar el, fundașul dreapta se află în discuții avansate cu Udinese, club din Serie A care și-a manifestat interesul să îl înregimenteze începând cu startul sezonului viitor. Totuși, discuțiile sunt departe de a fi finalizate, iar soarta transferului la Udinese depinde de o serie de factori mai puțin întâlniți în fotbal.

Udinese este un club de fotbal deținut de familia Pozzo, așa cum este și echipa de Primera Division Granada. La prima vedere această informație nu are nicio legătură cu plecarea lui Săpunaru în Italia, însă sursele ProSport indică faptul că soarta clubului spaniol îi poate stabili viitorul românului.

Mai exact, transferul lui Cristi Săpunaru se va face doar în situația în care Granada se va salva de la retrogradarea în Segunda Disivion. Dacă echipa va pica, atunci familia Pozzo va muta fotbaliștii importanți ai Granadei la alte cluburi pe care le dețin, printre care și Udinese, iar transferul lui Săpunaru va pica. În acest moment, cu două etape înainte de finalul sezonului în Spania, Granada este pe locul 18, primul retrogradabil, însă cu 31 de puncte, la fel de multe ca Deportivo, prima echipă peste linie. Ultimele două jocuri vor fi cu Real Sociedad și cu Atletico Madrid.


Mutările dese de jucători, marcă înregistrată a familiei Pozzo

Giampaolo Pozzo este un om de afaceri italian care a investit masiv în fotbal începând cu 1986. Atunci, acesta a preluat echipa Udinese, iar „portofoliul” a fost mărit cu achiziționarea Granadei în 2009, apoi cu preluarea clubului Watford în 2012. Lumea fotbalul din Europa este deja obișnuită cu mișcările dese de jucători pe care Pozzo le face între cele trei cluburi pe care le deține. Potrivit unui articol publicat de The New York Times în 2013, mutările de jucători între Granada și Udinese au fost condiția pe care Pozzo a pus-o atunci când a preluat clubul din Spania. În 2009, într-un moment în care Granada era într-o situație delicată, aproape de desființare, Giampaolo Pozzo s-a oferit voluntar pentru a salva clubul și a stabilit că fotbaliștii de care Udinese nu avea neapărată nevoie vor pleca în Spania pentru a o salva pe Granada. 

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să nu scape”
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să…
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de omor în loc de ucidere din culpă
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de…
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Ajutoare de 1.450 DE LEI în România. Se fac plățile până pe 14 IUNIE
Ajutoare de 1.450 DE LEI în România. Se fac plățile până pe 14 IUNIE
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat "monstrul marin"
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
×